Aurora Gruescu (1914-2005)

14.03.2013 15:25

 

Aurora Gruescu (11 mai 1914, Oituz, Bacău – 2005)

Prima femeie inginer silvicultor din lume.O deschizătoare de drumuri pentru femeile care doreau să pătrundă în acest domeniu care atunci se adresa doar bărbaţilor.

Prima româncă intrată în Guinness Book ca prima femeie inginer silvic din lume.

 

Fiica învăţatorului Chiriac Dragomir, Aurora admira natura şi manifesta grijă faţă de mediul înconjurător încă din copilărie. La 10 ani, fascinată de pădure, Aurora ştia deja ce profesie dorea să îmbrăţişeze. Părinţii au orientat-o spre medicină, la care a studiat o lună înainte de a afla că intrase şi la Politehnică.

 

În anul 1933, s-a înscris la Facultatea de Silvicultură din cadrul Facultăţii de la Bucureşti. În acel an, alte 4 fete mai dăduseră la Politehnică, dar optaseră pentru chimie industrială. Cei 130 de colegi nu au fost prea încântaţi să o aibă pe Aurora drept colegă iar decanul facultăţii i-a îndemnat pe ceilalţi studenţi să o evite şi să o marginalizeze. Decanul facultăţii i-a spus că silvicultura este o „meserie grea, pentru bărbaţi, solicitantă, epuizantă, pe care trebuie s-o faci în teren nu în birou”. „Doi ani nu mi-a vorbit colegul meu de bancă, zicea că n-are ce să discute cu o fată despre probleme care sunt ale bărbaţilor. Atunci, prejudecăţile se manifestau foarte puternic şi printre intelectuali. De-abia când am avut primul post la Casa Padurilor Statului am simţit că sunt tratată altfel, deşi aveam un salariu mai mic decât o pensie”, afirma ea într-un interviu. În ciuda tuturor acestor obstacole, Aurora nu a cedat, iar dragoastea pentru pădure a învins toate prejudecăţile şi nu renunţat la visul ei din copilărie. Ulterior, va începe să fie privită cu ochi mai buni de cei din jur.

 

Aurora Gruescu, „Doamna pădurii româneşti”,  a practicat această profesie în perioada 1938-1973. În calitate de inginer silvic, Aurora Gruescu şi-a legat numele de primul plan de împădurire naţională,  a condus lucrările de combatere avio-chimică a dăunătorilor din pădurile infestate din jurul Capitalei, a făcut inovaţii ce s-au confirmat, legate de lucrările de mecanizare în combaterea dăunătorilor, publicând în acest sens mai multe articole în „Revista Pădurilor”.

               

Aurora Gruescu a  fost nominalizată de „The American Biographical Institute” pentru titlul de personalitate a anului 1997 şi a obţinut Medalia de Argint la Expoziţia filatelică binaţională România-Israel. A fost numită cetăţean de onoare al oraşului Buşteni. Ziarista Rodica Simionescu i-a dedicat cartea „Legământ cu taina codrilor”. A devenit membru de onoare al Societăţii „Progresul Silvic”, filiala Prahova, membru de onoare al Asociaţiei Generale a Inginerilor din România (şi singura femeie-membru al organizaţiei).

 

"Aurora Gruescu a fost cea care a deschis şi altor femei drumul în silvicultură. Dar nu numai atât, a fost, ca inginer silvic, un specialist foarte bun. A făcut lucruri bune şi şi-a lasat, astfel, amprenta peste tot pe unde a trecut" - Alexandru Beldie primul doctor în silvicultură din România.

 

Surse:

https://dli.ro/femei-celebre-aurora-gruescu.html

https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Aurora_Gruescu

https://jurnalul.ro/campaniile-jurnalul/viata-mea-e-un-roman/romanca-in-cartea-recordurilor-64044.html

https://www.national-magazin.ro/trebuie-sa-stii/doamne-de-legenda-aurora-gruescu--prima-romanca-in-guinness-book-1275