Cecilia Cuţescu-Storck (1879-1969)

08.03.2013 18:06

 

Cecilia Cuţescu-Storck (n. 14 martie 1879, com. Câineni, Vrancea-d. 1969, Bucureşti)        

Artist plastic, prima femeie profesor universitar în învăţământul de artă din Europa.            

A fost prima femeie din România care a realizat pictură murală: holul Băncii Marmorosch-Blank, lucrările numite Industrie, agricultură şi comerţ şi Istoria negoţului român de la Academia de Ştiinţe Economice.

 

A studiat pictura ca bursier al statului român, la  München şi Paris. 

În anul 1909, Cecilia Cuţescu s-a căsătorit cu sculptorul Frederic Storck, fiul fondatorului şcolii de sculptură din România.   

 

A expus la Paris, la Atena, Bruxelles, Amsterdam, Haga, Veneţia, Barcelona, unde a obţinut un „grand prix”, sau Varşovia. Între anii 1916-1947, ea a fost profesoară la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti.

 

De asemenea, a fost o susţinătoare a curentului feminin în arta românească, iniţiind sau sprijinind cercuri precum „Asociaţia femeilor pictore şi sculptore” (cerc înfiinţat în anul 1914 împreună cu colegele sale Olga Greceanu şi Nina Arbore) sau „Cercul artistic feminin”, în jurul cărora s-au format o serie de artiste de referinţă.

 

A fost unul dintre membrii fondatori ai Asociaţiei pentru Emanciparea Politică şi Civilă a Femeilor din România.

 

Multe dintre lucrările sale sunt expuse la Muzeul de Artă Frederick Storck şi Cecilia Cuţescu-Storck, instituţie întemeiată în anul 1951 pentru a valorifica creaţia celor doi soţi precum şi operele de artă ale întregii familii Storck.  A pictat sau desenat peisaje, portrete sau diverse nuduri. Dacă la începutul activităţii sale artista era atrasă mai ales de latura dureroasă a vieţii, de aspectele pesimiste ale acesteia, cu trecerea timpului compoziţiile au prins încredere şi speranţă.

 

Surse:

https://adevarul.ro/cultura/arte/va-mai-amintiti-de-cecilia-cutescu-storck-1_50ad87bd7c42d5a66396d666/index.html

https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Cecilia_Cu%C5%A3escu-Stork