Eliza Leonida Zamfirescu (1887-1973)
Eliza Leonida Zamfirescu (10 noiembrie 1887, Galaţi – 25 noiembrie 1973, Bucureşti)
A fost prima femeie inginer din Europa. 
Eliza s-a născut într-o familie cu 11 copii. Tatăl, Atanase Leonida, era ofişer de carieră, iar mama, Matilda Gill, era fiica unui inginer de origine franceză căsătorit cu o româncă. Unii dintre fraţii ei au ajuns cunoscuţi publicului, lăsând în urma lor opere admirabile: Gheorghe Leonida (care a studiat sculptura, laureat al Premiului Gradd Prix în 1922), Adela (medic oculist, directoare a spitalului „Vatra Luminoasă”), Dimitrie Leonida (inginer, proiectant de baraje, creator al Muzeul tehnic care îi poartă numele).
Nepoată şi soră de inginer, Eliza s-a ambiţionat să arate că şi fetele pot îmbrăţişa această carieră. Din cauza prejudecăţilor vremii, Eliza este respinsă de conducerea Şcolii de Poduri şi Şosele din Bucureşti. Din acest motiv, în anul 1909, Eliza s-a înscris la Academia Regală Tehnică din Berlin, devenind prima studentă a acestei şcoli. Nici la Berlin nu a fost ferită de prejudecăţi. Decanul Hoffman s-a lăsat greu convins, ignorându-i prezenţa în timpul activităţilor de laborator. Iar profesorul Schubert, care preda un curs de maşini, când a văzut-o în amfiteatru, a strigat iritat: „La bucătărie, acolo-i locul femeilor, nu la politehnică”. Dar, în cele din urmă, cu răbdare, voinţă şi silinţă, a transformat prejudecăţile în admiraţie. Acelaşi decan Hoffman, înmânându-i diploma, i-a spus: „cea mai silitoare dintre silitori”. Eliza a terminat şcoala în 1912, devenind prima femeie inginer din Europa şi din România.
După întoarcerea în România, este angajată la Institutul Geologic. În timpul Primului Război Mondial, a mers pe front, desfăşurând activităţi în cadrul organizaţiei „Crucea Roşie”. I s-a încredinţat conducerea unor spitale de campanie şi a fost decorată pentru activitatea sanitară cu ordine şi medalii.
În anul 1918, Eliza s-a căsătorit cu C. Zamfirescu (inginer, doctor în chimie), fratele scriitorului Duiliu Zamfirescu, pe care îl cunoscuse pe front.
În anul 1920, Eliza Zamfirescu s-a întors la Institutul Geologic, und eva conduce un laborator de analize. Aici s-a preocupat de analiza apei potabile, a diverselor minerale, petrol, gaze, cărbuni, bituminide solide, roci de construcţie şi de prepararea minereurilor, semnând 85 000 buletine de analize, ale căror rezultate au fost publicate în seria „Studii economice”, editată de Institutul Geologic. A participat la importante studii de teren, privind în special identificarea şi analiza unor noi resurse de cărbune, de şisturi bituminoase, de gaze naturale, crom, bauxită sau cupru, cărora le-a consacrat şi monografii. În paralel cu activitatea de inginer, Eliza Leonida Zamfirescu a predat fizica şi chimia la licee din Bucureşti.
Eliza Leonida Zamfirescu a activat până în anul 1963, ieşind la pensie la vârsta de 75 de ani. Ca o trăsătură a caracterului său nobil, trebuie evidenţiat faptul că, deşi avea dreptul de a cumula pensia cu salariul de la vârsta de 52 de ani, ea a renunţat la pensie, optând numai pentru salariu.
A fost prima femeie membră A.G.I.R. (Asociaţia Generală a Inginerilor din România) şi membră a Asociaţiei Internaţionale a Femeilor Universitare. Un premiu cu numele său este decernat anual unei personalităţi feminine pentru merite în domeniul ştiinţei şi tehnicii.
Surse:
https://www.csc.matco.ro/elisa.html
https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Elisa_Leonida_Zamfirescu