Sofia Ionescu-Ogrezeanu (1920-2008)

16.03.2013 14:01

 

Sofia Ionescu-Ogrezeanu (25 aprilie 1920, Fălticeni – 21 martie 2008, Bucureşti)

Sofia Ionescu-Ogrezeanu este prima femeie din lume care a activat în domeniul neurochirurgiei.  

A fost supranumită „Doamna neurochirurgiei româneşti”.  Timp de 47 de ani a operat pe creier şi coloană.        

 

S-a născut la Focşani, într-o familie modestă: tatăl era casier la bancă, mama acsnică. Primii ani de şcoală i-a urmat la Focşani. Din clasa a şaptea a urmat cursurile Şcolii Centrale de Fete din Bucureşti. Apoi a avut curajul de a urma cursurile Facultăţii de Medicină, lucru neobişnuit pentru o femeie în acea perioadă (1939-1945). De altfel, a urmat Medicina în ciuda voinţei tatălui ei, care îi spunea: “Menirea fetelor este să fie bune gospodine, să facă o şcoala de menaj, să înveţe un instrument muzical, să înveţe limbi străine, să-şi facă o cultură generală solidă”.

 

A ales neurochirurgia în urma unei întâmplări triste: „Mă întorsesem în Bucureşti după o perioadă de practică pe care o efectuasem chiar în localitatea natală, pe timpul vacanţei. Colegii mei erau foarte abătuţi ca după o nenorocire. Fiica unui profesor de la noi, care ne era colegă de clasă, fusese operată la Paris. Avusese un chist localizat la creierul mic. Din păcate a murit în timpul intervenţiei. Cu toţii am suferit şi simţeam că suntem neputincioşi…De ce n-au salvat-o medicii? De ce operaţia nu se putea face la noi? Întrebările acestea m-au urmărit mult timp. Mă frământam.”

 

În 1943, în timpul celui de-al doilea stagiu de practică,  ea a avut şansa de a lucra alături de Dimitrie Bagdasar, o mare personalitate a medicinii româneşti, întemeietorul neurochirurgiei româneşti, de la care învăţa foarte mult. Tot în anul 1943, a intrat în prima echipă neurochirurgicală „de aur”, alături de Dimitrie Bagdasar şi medicii Constantin Arseni şi Ionel Ionescu (acesta din urmă i-a devenit soţ).

 

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în anul 1944, pe când Sofia avea doar 24 de ani, deşi era doar studentă, a fost nevoită să opereze un copil care necesita de urgenţă o trepanaţie. Operaţia a reuşit. După operaţie, Dimitrie Bagdasar a îmbrăţişat-o şi i-a dat binecuvântarea în noua meserie: “Dumneata ai aptitudini. Rămâi la neurochirurgie”. Acest eveniment i-a marcat întreaga existenţa, dedicată din acel moment în totalitate profesiei medicale. De altfel, de la Dimitrie Bagdasar, Sofia Ionescu-Ogrezeanu deprinsese marea pasiune pentru regina artelor chirurgicale, neurochirurgia, cum a fost denumită de medicul englez Grafton Lowe.

 

 „Da. Mi-a fost greu. Uneori extraordinar de greu. Cei care fac această meserie ştiu bine despre ce vorbesc eu acum…Programul de lucru era dur. În fiecare zi începeam la 5 dimineaţa. 12-15 ore munceam, stăteam aplecaţi asupra bolnavilor. Era vreme de război, iar eu lucram chiar în secţia unde veneau răniţii de pe front. În prima lună de meserie am slăbit zece kilograme. Operam într-una. Îmi fugea gândul, când aveam câte un soldat român pe masă, la mama lui care îl aşteaptă, poate, la familia lui…”

 

Sofia Ionescu-Ogrezeanu a salvat viaţa uneia din cele patru neveste ale şeicului Zaied Bin Sultan al Nohaian din Abu Dhabi. Religia din această ţară nu permitea unui bărbat, fie şi medic, să intre în harem. Oamenii şeicului au căutat în toată lumea o femeie care să practice neurochirurgia pentru a o opera pe soţia preferată a şeicului, mamă a nouă copii (deşi avea doar 26 de ani), care avea probleme grave la coloana vertebrală. „A fost una dintre călătoriile cele mai spectaculoase şi în orice caz cea mai opulentă. Am pătruns într-un harem. La sfârşit, s-a dat o petrecere în cinstea mea, la care au fost invitate toate sotiile, deşi ele nu se întâlnesc în mod obişnuit decât la naşterea unui copil.” În 1970, Sofia Ionescu-Ogrezeanu şi-a însoţit pacienta, membru al Ambasadei franceze, la Paris şi Lyon. Medicilor francezi nu le-a venit să creadă că în faţa lor se află o femeie neurochirurg. Ca un test, ei i-au cerut Sofiei Ionescu să le arate mâinile, pentru a vedea dacă are bătătura pe inelar, specifică neurochirurgilor ca urmare a folosirii "pensei gouge", instrument cu ajutorul căruia se rupe osul când se efectuează operaţii pe creier sau pe coloană. Bătătura Sofiei Ionescu era mai mare decât orice aşteptare.

 

A scris peste 120 de articole în revistele de specialitate. Singurul regret fiind acela că nu a mai reuşit să-şi scrie memoriile: „Îmi pare rău că nu mi-am găsit timp să-mi scriu memoriile. Aş fi putut să spun tinerilor neurochirurgi cum am făcut meseria asta. Aş fi putut să descriu tehnici inedite, folosite ad-hoc in situaţii imprevizibile şi nenumărate întămplări cu rezultate fericite. Pentru că munca mea din aceşti 47 de ani ar fi incăput foarte bine în două vieţi. Aş fi avut ce să le spun!”.

 

Sofia Ionescu-Ogrezeanu a primit numeroase premii şi distincţii:

  • Semnul de Distincţie al Crucii Roşii – 1943
  • Insigna „Evidențiată în Munca Medico-Sanitară - 1957
  • Medalia „A XX-a Aniversare a Eliberării Patriei” – 1964
  • Medalia „25 de ani de la Proclamarea Republicii” – 1972
  • Diploma de Onoare ANFDUR pentru merite de excepţie - 1996
  • Premiul „Elisa Leonida Zamfirescu”
  • Diploma de Onoare a Confederaţiei Naţionale a Femeilor din România
  • Diploma de Cetăţean de Onoare al Municipiului Fălticeni
  • Medalia de Onoare a Municipiului Fălticeni
  • Distincţia Steaua Republicii, în grad de cavaler (martie 2008)

 

La 17 septembrie 2005, la Congresul Mondial de Neurochirurgie din Maroc, a fost atestat faptul că doamna doctor Sofia Ionescu-Ogrezeanu este prima femeie neurochirurg din lume. Operaţia făcută de ea în anul 1944 a fost recunoscută ca premieră mondială de Congresul Mondial al Femeilor Neurochirurg din 2005.

 

Surse:

https://edituramateescu.wordpress.com/2011/11/05/povestea-sofiei-ionescu-prima-femeie-neurochirurg-din-sud-estul-europei/

https://www.traiesteromaneste.ro/2011/03/17/o-operatie-mi-a-decis-viata-sofia-ionescu-prima-femeie-neurochirurg-din-lume/

https://www.femei-in-afaceri.ro/ro/articole/cultura/442/sofia-ionescu-ogrezeanu-prima-femeie-neurochirurg-din-lume

https://jurnalul.ro/viata-sanatoasa/starea-de-sanatate/prima-femeie-neurochirurg-289072.html

https://www.conexiunimedicale.ro/en/10/14.pdf